Marea m-ar picta în albastru, de Zoulfa Katouh – recenzie

Sunt cărți pe care le citești și cărți în care intri ca într-o apă adâncă. Marea m-ar picta în albastru, al doilea roman al lui Zoulfa Katouh, e clar din a doua categorie: o poveste despre o fată care își pierde mama și, odată cu ea, culorile lumii — și despre felul lent, dureros și luminos în care învață să le aducă înapoi, nuanță cu nuanță.

O voce care a emoționat deja milioane de cititori

Dacă ai citit Cât timp înfloresc lămâii, știi deja ce poate face Zoulfa Katouh cu o frază. Romanul ei de debut a devenit un fenomen internațional, tradus în peste 25 de limbi, iar autoarea a fost prima scriitoare siriană publicată simultan pe piețele de literatură young adult din SUA și Marea Britanie.

Născută în Canada, crescută între Dubai și Elveția, cu rădăcini siriene, Katouh scrie din locul acela rar în care sensibilitatea poetică se întâlnește cu realitățile dure ale războiului și ale exilului. Marea m-ar picta în albastru a fost numită una dintre cele mai așteptate apariții de ficțiune ale anului — și continuă, în registru nou, explorarea identității, a pierderii și a rădăcinilor.

Despre ce este cartea

Jihad Dabbagh are șaptesprezece ani și simte viața prin culori. După moartea neașteptată a mamei, toate nuanțele se sting. Neînțeleasă de tatăl ei, ajunge la Academia Braxton, unde numele și hijabul o transformă într-o țintă, iar oamenii o judecă înainte să apuce să o cunoască.

Refugiul ei devine un vechi caiet de schițe, făcut din lemnul unui copac din orașul natal al mamei sale, în Siria — o țară pe care Jihad o cunoaște doar din povești. Nu mai pusese mâna pe pensulă de peste un an. Acum dă formă durerii, pictând drumul mamei sale prin Siria. Iar când picturile ei apar, ca prin minune, pe zidurile New Yorkului, durerea pe care o ținea ascunsă zguduie un oraș întreg.

„Ai absolut tot dreptul să exiști în ea."

— Zoulfa Katouh, despre Jihad și despre cititorii ei

Culoarea ca limbaj al doliului

Ce face romanul memorabil nu e misterul picturilor de pe ziduri, ci ideea din spatele lui: că suferința are nevoie de o formă ca să poată fi trăită. Pentru Jihad, marea, rodiile, meduzele și paginile caietului ascuns nu sunt simple imagini — sunt feluri de a-și ține mama aproape și semnele fragile ale unei speranțe care se întoarce, încet, culoare cu culoare.

E o carte despre doliu care nu te lasă cu o lecție ușoară, ci cu o liniște. Genul de liniște în care stai cu propria ta tristețe și descoperi că nu te înghite.

Siria din spatele poveștii

Siria pe care Jihad o poartă în sânge nu e doar țara Mediteranei, a rodiilor și a limbii arabe auzite acasă. Este și o țară rănită de un conflict început în 2011, după protestele Primăverii Arabe, când milioane de oameni au fost smulși din casele lor.

Romanul atinge ceva ce multe familii din diaspora recunosc imediat: exilul nu înseamnă doar un nou început, ci și pierderea lucrurilor pe care ceilalți le iau ca pe ceva firesc — limba auzită pe stradă, mesele în familie, locurile copilăriei, sentimentul că aparții fără să fii nevoit să explici cine ești. Legătura cu patria se păstrează prin limbă, tradiții, povești și amintiri transmise mai departe, chiar și atunci când mii de kilometri te despart de casă.

Pentru cine este

Pentru cititorii de young adult care vor mai mult decât o poveste de dragoste — deși există și una, tandră și pe nesimțite, cu Jamie, băiatul care îi aduce înapoi o nuanță într-o lume gri. Pentru oricine a trecut printr-o pierdere și caută o carte care să o numească fără să o îndulcească. Și, evident, pentru cei care au iubit Cât timp înfloresc lămâii și vor să revină la vocea Zoulfei Katouh.

Două romane, două feluri în care speranța se întoarce: uneori ca o floare de lămâi în mijlocul ruinelor, alteori ca un val albastru care duce mai departe ceea ce nu putem duce singuri.

Ce spun cititorii

„Am avut senzația că citesc o carte scufundată în albastru. Totul curge, totul doare, totul are o frumusețe stranie."

— Ala ★★★★★

„Dacă Cât timp înfloresc lămâii m-a făcut să sufăr pentru personaje, romanul ăsta m-a făcut să stau în liniște cu propria tristețe. Zoulfa Katouh scrie cu o tandrețe devastatoare."

— Claire ★★★★★

„Am ales cartea pentru copertă. Am rămas pentru fraza care m-a făcut să închid cartea și să privesc în gol."

— Azanta ★★★★★

„Marea, rodiile, meduzele, culorile — toate par să aibă suflet aici. O poveste care te acoperă încet, ca o apă adâncă."

— Yusra ★★★★★

Merită citită?

Dacă îți plac cărțile senzoriale, intense, scrise cu o tandrețe care doare puțin — da. Marea m-ar picta în albastru e o lectură care te acoperă încet, ca o apă adâncă, și te lasă schimbat. O recomandăm cu toată inima.

👉 Comandă „Marea m-ar picta în albastru" de pe Cărți și Cafea