Partaj - Horia Corches

     “Partaj recomanda un prozator constient de propriile resurse, capabil sa ridice la puterea absurdului nu doar stereotipii ale middle-class-ului actual (increderea pozitivista in institutii sau mitul familiei perfecte), ci si bovarismele interioritatii. Ca la Anton Holban, incisivitatea autoanalizei se transforma pe nesimtite in act pur, celebrat ca atare, de masochism.” (Alex Goldis)    “La intersectia dintre proza scurta si roman, fiecare dintre genuri subminandu-l pe celalalt tocmai cand pare ca se realizeaza, Partaj este povestea unui ins obsedat de propriile esecuri existentiale. Drama cotidiana, criza varstei de mijloc, aporiile conversationale, scenariile mentale idilic-ironice si triunghiurile erotice care compun viata lui Matei sunt dovada ca personajul repeta „destinul” unchiului Ionel care inca are energii reflexive, fumand resemnat pe marginea unei alei din cartier. Observational convins, Horia Corches recurge la armele autofictiunii – finalul e puternic, insa nu-i mai putin adevarat, vorba unui poet contemporan, ca pentru Matei „singuratatea vine pe facebook”.” (Claudiu Turcus)      Fragment din roman:     “Maria ajunsese curand statiune de tratament. Luase chirie la gazda, era ieftin si parea OK din spatele ecranului de laptop. Acolo a descoperit frigul, spatiul inchis, apasator, deprimant. Ce-l facuse sa mearga in toiul noptii pana la ea, sute de kilometri, sa o ajute sa se mute la hotel? Si ce-l facuse in acea noapte sa-i repete inca o data aceleasi replici stupide? Priveste in jur, Maria, gaseste-ti alt barbat, eu nu sunt ceea ce ai tu nevoie! Ce-l facuse apoi sa revina la ea, dupa cateva zile? Si ce-l facuse, mai ales, sa innebuneasca dupa cele doua saptamani de tratament ale Mariei, cand ea ii spusese ca in hotel intalnise un alt barbat, ca traise momente frumoase cu el? Cum, eu ma ridicam din patul tau, ieseam pe usa, mancam impreuna micul dejun, plecam acasa pentru ca aveam treaba, iar la tine in camera intra alt barbat? Da, pentru ca tu, desi veneai, ma alungai mereu. Si ceata neintelegerii se amesteca in durerea reprosurilor, intr-o pacla de nesuportat. Nici pentru Maria, nici pentru Matei. Si-atunci de ce o intelesese? De ce petrecusera impreuna, ca semn de impacare, zilele alea in care lumina calda a soarelui cadea peste prima zapada, pe o fereastra de mansarda, la munte? De ce fusesera cele mai clare zile ale lor de pana atunci si de ce nici atunci nu-i putuse spune ca o iubeste? Ea ii spunea din cand in cand. Iar el zambea, ce putea sa faca? Zapada scartaise sub ghetele lor, iarna trecuse, Maria divortase, iar Matei astepta sa se intample ceva. Cu ochii inchisi, intr-o continua tanjire. Cand si-a deschis ochii, in vara, Maria era langa alt barbat. Nu-l mai iubea? Nu pot sa spun asta, Matei. Dar il iubea? Nici asta nu pot sa mai spun."