Calatorie la capatul noptii

Între Parisul inundat de muzici militare și fanfaronada eroismului de cafenea, măcelul absurd de pe front, Africa însângerată, New Yorkul murdar și sărac și, din nou, Parisul crimelor și al abjecției, călătoria în noapte nu se sfârșește niciodată.

Ferdinand Bardamu, personajul principal din odiseea de orori care este primul roman al lui Céline, traversează toate aceste lumi cu o singură credință: nu poți supraviețui decât dacă înțelegi că absurdul și răul sunt singurele adevăruri ale lumii.

Doar așa rămâi în picioare; restul — de la încrederea în ajutorul oamenilor la dragostea unei femei — sunt aiureli care te doboară. Un asemenea credo cinic cere o expresie pe măsură.

Céline folosește toate resursele limbii franceze pentru a face să răsune în roman, într-un crescendo năucitor, dezgustul, cruzimea, disprețul și durerea. Călătorie la capătul nopții este o capodoperă nu doar pentru felul în care pune în scenă, hiperbolic, absurdul existențial — deși ar fi fost suficient și atât — ci și datorită stilului célinian, un amestec fără precedent de argou, limbaj popular și violență verbală nestăpânită.

„Céline este unul dintre primii scriitori care trăiesc ceva din care literatura ajunge azi să se hrănească aproape exclusiv: absurditatea vieții.“
— Gaëtan Picon

„Eroul metafizic al lui Céline este acest omuleț mereu în mișcare, între Chaplin și Kafka, dar mai înverșunat decât ei, perplex, rătăcit, atacat de pretutindeni, totuși treaz, dând neobosit piept cu absurditatea, cu prostia și cu răutatea.“
— Philippe Sollers

„O încercare furioasă de a așeza conștiința umană în epicentrul unei lumi care explodează sub influențele viciului.“
— Will Self

„Céline este Proust-ul meu.“
— Philip Roth

Despre autor:

Louis-Ferdinand Céline (1894–1961), pseudonimul medicului Louis Ferdinand Destouches, s-a născut la Courbevoie, lângă Paris. Autodidact pentru bacalaureat, a lucrat în diverse meserii înainte de a fi încorporat în 1912. Grav rănit pe front în 1914, este reformat cu o invaliditate de 75%.

După experiențe ca agent comercial și misiuni în Africa, Londra și Statele Unite, studiază medicina și lucrează pentru Societatea Națiunilor. Revenit în Franța, practică medicina în dispensarele de la periferia Parisului.

În 1932 publică Călătorie la capătul nopții, urmat de Moarte pe credit (1936). Între 1944 și 1951 trăiește în exil în Germania și Danemarca. Stabilit ulterior la Meudon, continuă să scrie până la moartea sa, în 1961.