Dumnezeu, mama si eu

✨ „Niciodată n-a trebuit să-l caut pe Dumnezeu: trăiesc cu El”

Un fragment tulburător despre credință și căutare interioară, dintr-o carte care explorează relația profundă dintre om și divin. Autorul ne împărtășește cum, încă dinainte să vină pe lume, Dumnezeu i-a fost alături, într-o prezență neîntreruptă, sădită cu smerenie de o mamă „cuvioasă mistica de râsul curcilor” – o femeie simplă, dar cu o credință vie care i-a insuflat această legătură sacră.

Fragment din carte:

„Acasă nu aveam nicio carte de Spinoza (1632-1677). Nu că ar fi fost interzis: mama nu era genul de persoană care să interzică anumite lecturi. Îl socotea, pur și simplu, un filosof de mâna a doua. Un panteist, ceea ce, venind din gura ei, nu era o insultă, ci mai degrabă însemna depășit, dacă nu chiar o nulitate.

Prin urmare, foarte ademenit de panteism, am cumpărat Etica lui Spinoza de la o librărie din Elbeuf, iar lectura care a urmat a fost unul dintre marile șocuri din viața mea... Spinoza reintegrează specia umană în natură. Este anti-Narcis. Demolatorul antropomorfismului care îl concepe pe Dumnezeu după chipul și asemănarea omului... Cu gândirea sa smerită și încetată, în cercuri concentrice, dă târcoale adevărului lumii, atingându-l din când în când... La fel ca Descartes, și Spinoza reia argumentul Sfântului Anselm: „Perfectiunea nu suprimă existența unui lucru, ci o afirmă...” Totul este în Dumnezeu.”

O reflecție profundă asupra credinței, existenței și filozofiei care ne invită să privim lumea și pe noi înșine din perspectiva divinului.