Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Jurnalul unui puşti 6. Arest la domiciliu

Jurnalul unui puşti 6. Arest la domiciliu

Arthur
Preț obișnuit 48,75 RON
Preț obișnuit 50,11 RON Preț redus 48,75 RON
-2% Stoc epuizat
Taxe incluse. Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.
Cantitate

Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 275 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări.
Greg Heffley a intrat în bucluc. Școala a fost vandalizată, iar el e principalul suspect. Oricât de ciudat ar suna, el e nevinovat. Într-un fel, cel puţin.
Poliția îi dă de urmă, dar, ca din senin, se iscă o furtună de zăpadă care îi ține pe Greg și pe familia lui blocați în casă. Greg știe că, imediat ce se va topi zăpada, va fi nevoit să suporte consecinţele faptelor sale, dar există oare o pedeapsă mai mare decât să fii captiv în propria casă, împreună cu familia ta, pe durata sărbătorilor?


„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)

📦 Livrăm în 24-48h
💳 Plata la ramburs sau card
🚚 Transport GRATUIT peste 99 RON
🔄 Retur gratuit 14 zile
🔖 ISBN: 9786303214429
Vedeți detaliile complete